Ninge...Covorul alb imbraca orasul acesta micut pregatindu-l de sarbatoare.E ajunul Craciunului,cind toti ar trebui sa avem bucurie in suflete si in piviri, nu doar pentru ca asa ne-au invatat stramosii nostri de secole,ci pentru ca placerea de a darui si de a primi este cel mai important sentiment;sa daruiesti si sa primesti bunatate,sa daruiesti si sa primesti sinceritate,sa daruiesti si sa primesti iubire...Am incercat sa-mi pregatesc sufletul pentru asta descatusindu-l de tot ce a fost rau in speranta ca spiritul bun al Craciunului imi va aduce ceva nou si-mi va implini o dorinta tainica...
Mi-am chemat copii,care fizic nu-mi apartin,dar care cu inocenta lor pot simti dragostea din privirle mele si am impodobit bradul.Am ascultat si am cintat impreuna colinde.
Le-am pregatit cadourile incercind sa pun in fiecare si o farima din mine,din sperantele si visele mele...
Din cind in cind gindul imi zbura in urma,la ce am lasat, la tot ce am renuntat, la bucuriile pe care le-as fi vrut dar nu le-am avut.
Am plins pentru tot ce-a fost si pentru tot ce ar putea sa fie...Am plins pentru dezamagiri si neimpliniri,pentru sperante desarte si vise care nu vor deveni niciodata realitate.Am plins pentru copilaria frumoasa,pentru adolescenta prea cuminte,pentru prima iubire,pentru maturitate,pentru singuratatea de acum si pentru cea de miine...
Spre seara a venit Mosul...Ne-a adunat pe toti,copii si parinti,intr-o camera si a intrat cu hainele putin cam ponosite,obosit si transpirat,carind un sac mare si greu.S-a asezat pe un scaun in mijlocul nostru si a inceput sa ne strige luindu-ne pe genunchi si daruindu-ne cite ceva.Fiecare din noi a trebuit sa-si exprime cite o dorinta pentru anul ce urma sa vina.Am spus una tare pe care sa o auda toti si una in gind pe care sa o aud numai eu.Apoi am cintat,am dansat,am strins copii in jurul meu si le-am spus ca bucuria din privirile lor este fericirea mea,ca ea imi reaminteste ce minunata poate fi viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu