Cu siguranta doar atunci când reusim sa ne detasam de trecut ne putem bucura cu adevarat de prezent. Dar e atât de greu sa uiti si poate ca atunci când te gandesti la uitare consideri ca renuntànd la trecut, renunti la o parte din ceea ce esti, la experientele care te-au transformat, care ti-au daruit sau nu întelepciune. Si daca uiti drumul pâna aici, vei mai putea sa-l continui?
duminică, decembrie 21, 2014
duminică, noiembrie 16, 2014
EL
I-a privit chipul minute în sir încercând sa înteleaga ce anume îl facea atât de special. Nimic...Un chip comun ca atâtea altele care nu se distingea prin nimic si cu toate acestea ea l-a purtat în suflet atâtia ani fara sa uite vreo trasatura. Era acelasi...Doar ridurile din jurul ochilor pe care ea le tot mângaia, aminteau de trecerea timpului. Ochii...dincolo de ei...lumea lui interioara era luxurianta, plina de sentimente stralucitoare si brutal de sincere.
Ar vrea doar ca el sa simta zbuciumul acelor mângâieri...Cum ar putea o fotografie, doar o fotografie sa transmita forta unor sentimente?
Uneori încerca sa uite, sa priveasca spre viitor, si reuseste perioade destul de lungi de timp, dar e de ajuns doar un semn, doar un cuvânt din partea lui pentru ca reamintirea, retrairea sa devina mai dureroase si atunci lacrimi de neputinta îi îneaca privirea...Dragoste, ura, gelozie doar pentru faptul ca e în alta parte si ca ar putea fi fericit, mai fericit. Ea are dreptul sa traiasca asa cum crede ca ar trebui, el nu. Ea are dreptul sa iubeasca si alte persoane, el nu. Ea are dreptul sa faca planuri în care sa nu fie inclus, el nu. Egoism, prea multa dragoste, disperarea de a nu-l avea...cine mai stie?
Uneori îti gasesti jumatatea si fugi de ea stiind ca faci o greseala ireparabila. Exista destin...Exista.
Ar vrea doar ca el sa simta zbuciumul acelor mângâieri...Cum ar putea o fotografie, doar o fotografie sa transmita forta unor sentimente?
Uneori încerca sa uite, sa priveasca spre viitor, si reuseste perioade destul de lungi de timp, dar e de ajuns doar un semn, doar un cuvânt din partea lui pentru ca reamintirea, retrairea sa devina mai dureroase si atunci lacrimi de neputinta îi îneaca privirea...Dragoste, ura, gelozie doar pentru faptul ca e în alta parte si ca ar putea fi fericit, mai fericit. Ea are dreptul sa traiasca asa cum crede ca ar trebui, el nu. Ea are dreptul sa iubeasca si alte persoane, el nu. Ea are dreptul sa faca planuri în care sa nu fie inclus, el nu. Egoism, prea multa dragoste, disperarea de a nu-l avea...cine mai stie?
Uneori îti gasesti jumatatea si fugi de ea stiind ca faci o greseala ireparabila. Exista destin...Exista.
duminică, octombrie 26, 2014
duminică, septembrie 21, 2014
Noi si dragostea....
Exista iubiri care te înalta, care te transforma, care te fac sa vezi frumosul chiar si acolo unde nu este si exista iubiri care te distrug pentru vecie, care-ti mutileaza sufletul si care te tin încatusat atâta vreme încât începi sa crezi ca aceea este starea de normalitate sau te gândesti ca e o pedeapsa pentru vreo vina nestiuta, pe care trebuie sa o ispasesti.
.jpg)
Acestea din urma se regasesc tot mai des în timpul acesta si nu înteleg de ce, înca mai credem ca iubind avem dreptul de a-i cere celuilalt sa fie exact ceea ce nu este, de ce vrem în permanenta sa-l schimbam pentru a ne satisface noua placerile închipuindu-ne ca actiunile sale sunt în cea mai mare parte gresite. Guvernati de egoism si mândrie, uitam ca dragostea înseamna acceptare, respect , libertate, incredere . Poate asa am fost educati, crescuti, îndoctrinati ...cu acest concept, ca dragostea pune conditii, ca nu poti fi iubit nici chiar de Dumnezeu daca nu respecti anumite principii si atunci din teama de a nu deveni pera vulnerabili si noi daruim iubirea conditionat, uitând de esenta ei pura.
Teama este sentimentul care ne guverneaza pentru ca dupa ce spunem un "te iubesc" ne este frica ca nu ni se va raspunde la fel iar daca ni se va raspunde ne este frica ca am putea pierde ceea ce tocmai am câstigat si atunci actiunile noastre se întorc împotriva celor pe care-i iubim. Vrem sa-i dominam , sa-i stapânim, sa-i determinam sa gândesca ca noi si tot din teama de a nu deveni prea îngaduitori, nu-i mai ascultam si nu-i mai întelegem.
Si totusi, adevarata dragoste e altceva...Dragostea mângâie, iarta, elibereaza, împarte cu altii, vindeca, nu judeca si nu cere recompense. Dragostea este esenta vietii noastre. La ea ne raportam si nu ne dorim altceva decât sa o traim ca experienta iar si iar, pâna la sfârsit.
Acestea din urma se regasesc tot mai des în timpul acesta si nu înteleg de ce, înca mai credem ca iubind avem dreptul de a-i cere celuilalt sa fie exact ceea ce nu este, de ce vrem în permanenta sa-l schimbam pentru a ne satisface noua placerile închipuindu-ne ca actiunile sale sunt în cea mai mare parte gresite. Guvernati de egoism si mândrie, uitam ca dragostea înseamna acceptare, respect , libertate, incredere . Poate asa am fost educati, crescuti, îndoctrinati ...cu acest concept, ca dragostea pune conditii, ca nu poti fi iubit nici chiar de Dumnezeu daca nu respecti anumite principii si atunci din teama de a nu deveni pera vulnerabili si noi daruim iubirea conditionat, uitând de esenta ei pura.Teama este sentimentul care ne guverneaza pentru ca dupa ce spunem un "te iubesc" ne este frica ca nu ni se va raspunde la fel iar daca ni se va raspunde ne este frica ca am putea pierde ceea ce tocmai am câstigat si atunci actiunile noastre se întorc împotriva celor pe care-i iubim. Vrem sa-i dominam , sa-i stapânim, sa-i determinam sa gândesca ca noi si tot din teama de a nu deveni prea îngaduitori, nu-i mai ascultam si nu-i mai întelegem.
Si totusi, adevarata dragoste e altceva...Dragostea mângâie, iarta, elibereaza, împarte cu altii, vindeca, nu judeca si nu cere recompense. Dragostea este esenta vietii noastre. La ea ne raportam si nu ne dorim altceva decât sa o traim ca experienta iar si iar, pâna la sfârsit.
luni, septembrie 15, 2014
duminică, septembrie 14, 2014
duminică, septembrie 07, 2014
Povestioara pentru copii
Un cap jucaus de clopotel alb isi face loc printr-un ochi topit de zapada si rasare ca un surâs pe obrazul ridat al Pamântului.
Of,ce raceala de gheta ma-nvaluie!Dar parca simt o mângiiere calda.Da,uite o raza ce coboara jucausa printre dintii strepeziti ai soarelui.Trebuie sa-mi fac mai mult loc,sa ma vada si sa-mi zâmbeasca doar mie.
Se aude un zgomot ritmat apropiindu-se vertiginos.
-Vai, sa nu ma strivesti sub talpa ta calatorule!Abia am iesit la lumina si sânt curios sa vad daca totul e la fel cum am lasat anul trecut.Apoi nu vreau sa ma intorc in adâncuri ci sa ajung in palma micuta a unui copil sau sa fiu darul dintr-un inceput de martie, al unui tânar indragostit.
Dar pasii trecura grabiti mai departe si gingasul ghiocel rasufla usurat.Incerca sa-si faca curaj si-si mai ridica putin capul cu-n clinchet vesel.Privi in sus la nemarginirea albastra pe care,bântuiau fara tinta formele ciudate ale norilor.
Dar ce-or fi punctele acelea negre care formeaza doua aripi intinse ce se misca incet?Cred ca stiu...sosesc pasarile calatoare de pe alte meleaguri indepartate si insorite.Cine stie câte povesti mai aduc cu ele,câte doruri,câte iubiri sau câte dezamagiri!Daca ar putea vorbi,daca ar putea impartasi lumii tot ce au vazut in calatoriile lor poate oamenii ar mai invata cite ceva si ar deveni mai intelepti.
Ghiocelul mai arunca o privire curioasa in jur si trase adinc aer in piept.
Dar pata aceea de culoare ce-o fi? Si ce parfum placut emana!N-am mai vazut pina acum un trifoi cu patru foi violet.Aaaa,da,mi-am amintit...e un toporas ce se incalzeste si el la soare.
-Te rog,da-te putin mai incolo,spuse ghiocelul suparat.Tu esti mult mai frumos si atragi toate privirile mai ales ca ai si un parfum minunat.Pe mine nu o sa ma mai vada nimeni si voi ramine aici singur si tremurind de frig la noapte.
Insa toporsul il privi o clipa cu dispret si apoi,zâmbind ironic,cu imfatuarea celui constient de calitatile sale ii spuse:
-Ei,poftim!Abia ai deschis ochii si ai si inceput sa emiti pretentii.Nu vezi ca eu sânt mai matur cu o zi? De ce nu ai putin respect? Misca-te tu daca te deranjeaza atit de mult prezenta mea!
Ghiocelul incerca sa faca un pas dar niste fire nevazute il tintuiau acolo in ochiul acela de zapada.Ridica din umeri a neputinta,a resemnare si straduindu-se sa-si ignore vecinul,isi opri pivirile asupra unor buchete imense de flori albe si roz.
-Uite ce haine de sarbatoare au imbracat pomii acestia!Parca-ar fi voalurile unor tinere mirese.Eh!Primavara!Primavara!Aduci cu tine frumusete,tinerete si un suflu de viata noua.Ramase citeva clipe pe gânduri apoi spuse:
-Viata mea e scurta.Azi sânt copilarie,mâine adolescenta,poimâine maturitate si apoi.....apoi nu mai sânt nimic.Dar in intervalul acesta atât de mic simt cu intensitate tot ceea ce voi oamenii poate nu ati simtit in atâtia ani:toata dragostea si frumusetea acestei lumi.
Of,ce raceala de gheta ma-nvaluie!Dar parca simt o mângiiere calda.Da,uite o raza ce coboara jucausa printre dintii strepeziti ai soarelui.Trebuie sa-mi fac mai mult loc,sa ma vada si sa-mi zâmbeasca doar mie.
Se aude un zgomot ritmat apropiindu-se vertiginos.
-Vai, sa nu ma strivesti sub talpa ta calatorule!Abia am iesit la lumina si sânt curios sa vad daca totul e la fel cum am lasat anul trecut.Apoi nu vreau sa ma intorc in adâncuri ci sa ajung in palma micuta a unui copil sau sa fiu darul dintr-un inceput de martie, al unui tânar indragostit.
Dar pasii trecura grabiti mai departe si gingasul ghiocel rasufla usurat.Incerca sa-si faca curaj si-si mai ridica putin capul cu-n clinchet vesel.Privi in sus la nemarginirea albastra pe care,bântuiau fara tinta formele ciudate ale norilor.
Dar ce-or fi punctele acelea negre care formeaza doua aripi intinse ce se misca incet?Cred ca stiu...sosesc pasarile calatoare de pe alte meleaguri indepartate si insorite.Cine stie câte povesti mai aduc cu ele,câte doruri,câte iubiri sau câte dezamagiri!Daca ar putea vorbi,daca ar putea impartasi lumii tot ce au vazut in calatoriile lor poate oamenii ar mai invata cite ceva si ar deveni mai intelepti.
Ghiocelul mai arunca o privire curioasa in jur si trase adinc aer in piept.
Dar pata aceea de culoare ce-o fi? Si ce parfum placut emana!N-am mai vazut pina acum un trifoi cu patru foi violet.Aaaa,da,mi-am amintit...e un toporas ce se incalzeste si el la soare.
-Te rog,da-te putin mai incolo,spuse ghiocelul suparat.Tu esti mult mai frumos si atragi toate privirile mai ales ca ai si un parfum minunat.Pe mine nu o sa ma mai vada nimeni si voi ramine aici singur si tremurind de frig la noapte.
Insa toporsul il privi o clipa cu dispret si apoi,zâmbind ironic,cu imfatuarea celui constient de calitatile sale ii spuse:
-Ei,poftim!Abia ai deschis ochii si ai si inceput sa emiti pretentii.Nu vezi ca eu sânt mai matur cu o zi? De ce nu ai putin respect? Misca-te tu daca te deranjeaza atit de mult prezenta mea!
Ghiocelul incerca sa faca un pas dar niste fire nevazute il tintuiau acolo in ochiul acela de zapada.Ridica din umeri a neputinta,a resemnare si straduindu-se sa-si ignore vecinul,isi opri pivirile asupra unor buchete imense de flori albe si roz.
-Uite ce haine de sarbatoare au imbracat pomii acestia!Parca-ar fi voalurile unor tinere mirese.Eh!Primavara!Primavara!Aduci cu tine frumusete,tinerete si un suflu de viata noua.Ramase citeva clipe pe gânduri apoi spuse:
-Viata mea e scurta.Azi sânt copilarie,mâine adolescenta,poimâine maturitate si apoi.....apoi nu mai sânt nimic.Dar in intervalul acesta atât de mic simt cu intensitate tot ceea ce voi oamenii poate nu ati simtit in atâtia ani:toata dragostea si frumusetea acestei lumi.
Fara titlu...
Azi dimineata , cand m-am trezit am vazut o urma de zapada. Doar atat cat sa-mi mai potoleasca dorul de albul de acasa si cat sa-mi aminteasca de copilarie. Cred ca e singura perioada din viata in care m-as reintoarce cu mare drag.
Copilaria si o farama din prima tinerete.
Dar asta nu e posibil inca (poate se va descoperi candva si o metoda de a te putea intoarce in timp) si atunci ma straduiesc sa traiesc viata care mi s-a dat sau pe care mi-am dat-o, gandindu-ma ca urma pasilor mei prin ea este nesimnificativa.
Am zile in care aproape ca nu scot nici un cuvant. Vorbesc cu mine insami si-mi ascult tacut gandurile. Sant zile de introspectie, de calatorie spre lumea mea interioara unde incerc sa ma regasesc, sa gasesc un echilibru intre dorinta de a alerga in cautarea a ceea ce-mi doresc si a ramane unde sant acceptand ceea ce am.
Asa santem noi oamenii facuti sa nu ne multumim niciodata cu "atat" sa ne dorim mereu altceva sau mai mult. De fapt, daca nu am fi fost asa probabil nu ar fi existat progresul dar nici asuprirea.
Ascult Andre Rieu...e magnific si ma linisteste. Muzica e bucuria sufletului meu si mi-a fost dintotdeauna cel mai bun aliat in momentele de deznadejde.
Copilaria si o farama din prima tinerete.
Dar asta nu e posibil inca (poate se va descoperi candva si o metoda de a te putea intoarce in timp) si atunci ma straduiesc sa traiesc viata care mi s-a dat sau pe care mi-am dat-o, gandindu-ma ca urma pasilor mei prin ea este nesimnificativa.
Am zile in care aproape ca nu scot nici un cuvant. Vorbesc cu mine insami si-mi ascult tacut gandurile. Sant zile de introspectie, de calatorie spre lumea mea interioara unde incerc sa ma regasesc, sa gasesc un echilibru intre dorinta de a alerga in cautarea a ceea ce-mi doresc si a ramane unde sant acceptand ceea ce am.
Asa santem noi oamenii facuti sa nu ne multumim niciodata cu "atat" sa ne dorim mereu altceva sau mai mult. De fapt, daca nu am fi fost asa probabil nu ar fi existat progresul dar nici asuprirea.
Ascult Andre Rieu...e magnific si ma linisteste. Muzica e bucuria sufletului meu si mi-a fost dintotdeauna cel mai bun aliat in momentele de deznadejde.
sâmbătă, septembrie 06, 2014
Fiului meu...
Peste câteva zile vei începe adevaratul drum al vietii. Stiu ca înca nu poti fi constient de ceea ce urmeaza dar mi-as dori sa faci acesti primi pasi plin de încredere si speranta.
M-am straduit pâna acum sa te învat cum sa deosebesti binele de rau, sa iubesti fiecare vietate, sa nu te împedici de diferente, sa respecti credintele si apartenentele celor din jur dar mi-e teama ca nu te-am pregatit suficient pentru dezamagirile ce ar putea sa apara. Obstacolele le vei trece pentru ca toti reusim într-un târziu sa le trecem dar dezamagirile sânt dureroase si lasa rani ce se vindeca greu.
Daca te-as putea face sa întelegi ca poti iubi oamenii asa cum sânt fara sa încerci sa-i schimbi sau sa-i încadrezi în niste sabloane, ca poti darui fara sa astepti si sa ceri nimic în schimb (sa-ti fie asta un mod de viata), atunci probabil nu ai cunoaste sensul cuvântului dezamagire, dar e ceva ce din pacate se învata doar cu trecerea timpului sau nu se învata deloc.
Nu-ti voi cere niciodata sa realizezi ceea ce eu nu am fost capabila sa realizez ci doar sa-ti urmezi visele, sa crezi în ele si sa le împlinesti. Nu-ti voi cere niciodata sa-mi urmezi principiile si modul de viata ci doar sa-ti construiesti propriul sistem de valori si sa fii constient ca fiecare decizie pe care o vei lua va fi urmata de consecinte, bune sau rele.
Nu-ti voi cere niciodata sa-mi asculti orbeste sfaturile ci doar sa le analizezi si sa-ti asculti sufletul, pentru ca sufletul nu te minte niciodata. Viata nu trebuie sa o traiesti ca pe o teorema ci ca pe o poveste.
Recunosc ca mi-e teama când ma gândesc la ce ti-ar putea oferi viitorul pentru ca din pacate traim intr-o lume în care nu mai sântem nici macar stapânii propriilor noastre gânduri, o lume în care stam si privim cu indiferenta cum minciuna, hotia, ura, lasitatea, etc. au ajuns la rang de virtuti. Ma consolez însa cu speranta ca generatia ta, va fi capabila sa ajunga la un alt nivel de perceptie a vietii si va putea sa transforme haosul de acum în ceea ce-i cerem constant lui Dumnezeu - "precum în cer asa si pe pamânt."
Inca mai am timp sa ma bucur de tine, dar va veni o zi în care vei hotarî ca trebuie sa continui singur si atunci voi ramâne doar cu dorul, asteptarea si amintirile de acum...
Pentru ca existi am sufletul plin de iluzii.
Te iubesc asa cum doar o mama isi iubeste copilul.
M-am straduit pâna acum sa te învat cum sa deosebesti binele de rau, sa iubesti fiecare vietate, sa nu te împedici de diferente, sa respecti credintele si apartenentele celor din jur dar mi-e teama ca nu te-am pregatit suficient pentru dezamagirile ce ar putea sa apara. Obstacolele le vei trece pentru ca toti reusim într-un târziu sa le trecem dar dezamagirile sânt dureroase si lasa rani ce se vindeca greu.
Daca te-as putea face sa întelegi ca poti iubi oamenii asa cum sânt fara sa încerci sa-i schimbi sau sa-i încadrezi în niste sabloane, ca poti darui fara sa astepti si sa ceri nimic în schimb (sa-ti fie asta un mod de viata), atunci probabil nu ai cunoaste sensul cuvântului dezamagire, dar e ceva ce din pacate se învata doar cu trecerea timpului sau nu se învata deloc.
Nu-ti voi cere niciodata sa realizezi ceea ce eu nu am fost capabila sa realizez ci doar sa-ti urmezi visele, sa crezi în ele si sa le împlinesti. Nu-ti voi cere niciodata sa-mi urmezi principiile si modul de viata ci doar sa-ti construiesti propriul sistem de valori si sa fii constient ca fiecare decizie pe care o vei lua va fi urmata de consecinte, bune sau rele.
Nu-ti voi cere niciodata sa-mi asculti orbeste sfaturile ci doar sa le analizezi si sa-ti asculti sufletul, pentru ca sufletul nu te minte niciodata. Viata nu trebuie sa o traiesti ca pe o teorema ci ca pe o poveste.
Recunosc ca mi-e teama când ma gândesc la ce ti-ar putea oferi viitorul pentru ca din pacate traim intr-o lume în care nu mai sântem nici macar stapânii propriilor noastre gânduri, o lume în care stam si privim cu indiferenta cum minciuna, hotia, ura, lasitatea, etc. au ajuns la rang de virtuti. Ma consolez însa cu speranta ca generatia ta, va fi capabila sa ajunga la un alt nivel de perceptie a vietii si va putea sa transforme haosul de acum în ceea ce-i cerem constant lui Dumnezeu - "precum în cer asa si pe pamânt."
Inca mai am timp sa ma bucur de tine, dar va veni o zi în care vei hotarî ca trebuie sa continui singur si atunci voi ramâne doar cu dorul, asteptarea si amintirile de acum...
Pentru ca existi am sufletul plin de iluzii.
Te iubesc asa cum doar o mama isi iubeste copilul.
sâmbătă, aprilie 05, 2014
EL LOCO.
Tot ceea ce depaseste limitele impuse de societatea in care traim e catalogat drept nebunie, extravaganta când de fapt, ar trebui sa insemne libertate...Libertatea de a fi tu însuti, de a trai asa cum simti si cum gândesti.
Dorinta
Am vrut sa te reconstruiesc din bucati de amintiri pentru ca nici una nu mai e atât de completa încât sa te regasesc în ea...
Am vrut, într-un târziu sa-ti dau sansa unei marturisiri, sa te ascult asa cum n-am stiut sa te ascult atunci când gândul tau era doar al meu...
Am vrut sa te las sa ma citesti, sa ma afli, sa ma descoperi asa cum n-ai stiut ca sânt...
Am vrut sa pun cuvintele mele peste ranile sufletului tau si ele sa fie balsamul de care aveai nevoie...
Am vrut sa-mi intelegi nedumeririle si toate gândurile pe care n-am avut curajul sa le spun...
Dar ori de câte ori te regasesc, te pierd...
Am vrut, într-un târziu sa-ti dau sansa unei marturisiri, sa te ascult asa cum n-am stiut sa te ascult atunci când gândul tau era doar al meu...
Am vrut sa te las sa ma citesti, sa ma afli, sa ma descoperi asa cum n-ai stiut ca sânt...
Am vrut sa pun cuvintele mele peste ranile sufletului tau si ele sa fie balsamul de care aveai nevoie...
Am vrut sa-mi intelegi nedumeririle si toate gândurile pe care n-am avut curajul sa le spun...
Dar ori de câte ori te regasesc, te pierd...
Distanta...
Pleci si iei cu tine-n suflet, oameni care ti-au marcat existenta. Ai vrea sa crezi ca vei pastra legatura dar intr-un târziu, întelegi ca nu mai ai nimic de povestit, nici macar de întrebat...
E dureros sa constati ca între tine si cei cu care ai împartit cândva bucurii si tristeti nu mai este nimic de spus, ca se asterne tacere dupa tacere, trec ani si tot ce-a fost cândva ramâne doar o amintire...
Distanta creaza abisuri...In cele din urma, iubesti trecutul, pentru ca acolo au ramas oamenii ce ti-au marcat existenta...
E dureros sa constati ca între tine si cei cu care ai împartit cândva bucurii si tristeti nu mai este nimic de spus, ca se asterne tacere dupa tacere, trec ani si tot ce-a fost cândva ramâne doar o amintire...
Distanta creaza abisuri...In cele din urma, iubesti trecutul, pentru ca acolo au ramas oamenii ce ti-au marcat existenta...
duminică, martie 23, 2014
Ce simplu ar fi...
Ce simplu ar fi daca am înceta sa ne mai complicam singuri viata, daca în dorinta noastra de a ne ìnalta nu ne-am mai împedica mereu de ceilalti, daca în loc sa privim la cel ce se afla cu o treapta mai sus am privi doar la cel ce se afla cu o treapta mai jos.
Ce simplu ar fi daca am reusi sa ne aruncam toti mastile si am inceta sa mai jucam de fiecare data un alt rol, în functie de împrejurari, daca nu ne-am scufunda în tacere atunci când ar trebui sa vorbim, daca am avea curajul de a spune adevarul chiar si atunci când nu se merita a fi spus.
Ce simplu ar fi daca am sti sa renuntam la orgolii si daca nu am lasa invidia sa devina sentimentul nostru cel mai puternic, daca am sti sa apreciem calitatile celor de langa noi fara a ne stradui sa le vedem defectele.
Ce simplu ar fi daca am sti sa ascultam, sa iubim neconditionat, sa iertam "pentru ca si iertarea e scrisa-n legile omenesti", si ce simplu ar fi daca am sti sa DARUIM...
Ce simplu ar fi daca am reusi sa ne aruncam toti mastile si am inceta sa mai jucam de fiecare data un alt rol, în functie de împrejurari, daca nu ne-am scufunda în tacere atunci când ar trebui sa vorbim, daca am avea curajul de a spune adevarul chiar si atunci când nu se merita a fi spus.
Ce simplu ar fi daca am sti sa renuntam la orgolii si daca nu am lasa invidia sa devina sentimentul nostru cel mai puternic, daca am sti sa apreciem calitatile celor de langa noi fara a ne stradui sa le vedem defectele.
Ce simplu ar fi daca am sti sa ascultam, sa iubim neconditionat, sa iertam "pentru ca si iertarea e scrisa-n legile omenesti", si ce simplu ar fi daca am sti sa DARUIM...
sâmbătă, martie 08, 2014
Nu poti...
Nu poti trai ascunzându-te mereu de propriile sentimente sau anulandu-le. Va veni o zi când ele vor destrama liniste de care ai impresia ca esti inconjurat si te vor determina sa faci lucruri pe care nu le-ai mai facut niciodata.
Nu poti sa te scufunzi in tacere la nesfârsit. Va veni o zi când cuvintele nu vor mai putea fi oprite si vei spune poate si ceea ce n-ai gândit.
Nu poti sa ignori o persoana o vesnicie. Va veni o zi când iti vei dori sa o mai stii acolo, lânga tine, dar vei intinde o mâna si vei atinge locul gol.
Nu poti nega ca iubesti o eternitate. Va veni o zi când iubirea ta va irumpe precum un vulcan si nu vei mai avea cui sa o daruiesti.
Nu poti sa nu-ti traiesti iluziile, iubirile, dezamagirile, sperantele....pentru ca nu vei fi altceva decât un mort viu.
Nu poti sa te scufunzi in tacere la nesfârsit. Va veni o zi când cuvintele nu vor mai putea fi oprite si vei spune poate si ceea ce n-ai gândit.
Nu poti sa ignori o persoana o vesnicie. Va veni o zi când iti vei dori sa o mai stii acolo, lânga tine, dar vei intinde o mâna si vei atinge locul gol.
Nu poti nega ca iubesti o eternitate. Va veni o zi când iubirea ta va irumpe precum un vulcan si nu vei mai avea cui sa o daruiesti.
Nu poti sa nu-ti traiesti iluziile, iubirile, dezamagirile, sperantele....pentru ca nu vei fi altceva decât un mort viu.
marți, martie 04, 2014
ginduri pentru tine
Ma trezesc zilnic si privesc viitorul cu acelasi sentiment de insingurare absoluta si cu dorinta permanenta de a fugi de tot ce am stiut si am trait pana acum.
Stiu ca ai vrea sa-ti scriu si ceva vesel....Ma straduiesc sa pun zambete in cuvinte dar sub virful penitei ele se transforma in altceva si gandurile mele in loc sa sune a cantec de bucurie suna a tanguire,a tristete.
Cad fulgii de zapada dansand trist,si cad zilele intr-o tacere desavarsita ca si cum ar fi goale,lipsite de intamplari,fapte,cuvinte...Visez...Chiar si-n vis te iubesc.
Pe albul imaculat al zapezilor tale iarna,sufletul meu chinuit se zbate intre sfarsitul unei nopti pustii si rasaritul unei dimineti care are chipul tau.
Uneori cred ca esti doar rodul imaginatiei mele,plasmuit din toate gandurile si dorintele nespuse,din doruri pe care nu stiam ca le mai am,din lumina unei iubiri pe care am descoperit-o tarziu in mine si ma rog sa existe cu adevarat o zana buna care sa te transforme in realitate. Apoi,imi zambesti si cuvintele tale imi spun ca totusi existi, insa existenta ta graviteaza undeva in alt univers si mi-ar trebui poate ani lumina sa ajung pana la tine.
Nu conteaza ca exista atâta distanta intre noi, nu conteaza trecerea nemiloasa a timpului, conteaza ca ceea ce simt e real si foarte intens.
Stiu ca ai vrea sa-ti scriu si ceva vesel....Ma straduiesc sa pun zambete in cuvinte dar sub virful penitei ele se transforma in altceva si gandurile mele in loc sa sune a cantec de bucurie suna a tanguire,a tristete.
Cad fulgii de zapada dansand trist,si cad zilele intr-o tacere desavarsita ca si cum ar fi goale,lipsite de intamplari,fapte,cuvinte...Visez...Chiar si-n vis te iubesc.
Pe albul imaculat al zapezilor tale iarna,sufletul meu chinuit se zbate intre sfarsitul unei nopti pustii si rasaritul unei dimineti care are chipul tau.
Uneori cred ca esti doar rodul imaginatiei mele,plasmuit din toate gandurile si dorintele nespuse,din doruri pe care nu stiam ca le mai am,din lumina unei iubiri pe care am descoperit-o tarziu in mine si ma rog sa existe cu adevarat o zana buna care sa te transforme in realitate. Apoi,imi zambesti si cuvintele tale imi spun ca totusi existi, insa existenta ta graviteaza undeva in alt univers si mi-ar trebui poate ani lumina sa ajung pana la tine.
Nu conteaza ca exista atâta distanta intre noi, nu conteaza trecerea nemiloasa a timpului, conteaza ca ceea ce simt e real si foarte intens.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)